Sunteţi pe cale să părăsiţi acest site web. Sunteţi sigur(ă)?

Sunt de acord, vreau să ajung acolo

Caracteristici esenţiale

Caracteristici Galerie
  • alt

    2 cilindri în linie, cardan - braţ de pârghie la 270 de grade

    Răscoleşte pista şi ridică munţi de nisip cu un mormăit de 1.199cc de naturaleţe, 2 cilindri în linie la 270 de grade. Cuplul mare, flexibil se întâlneşte cu 110PS în regim de turaţii înalte într-un motor big-bore, montat jos pe cadru pentru o manevrare rapidă.

  • alt

    Masa menţinută la nivel redus şi centrată pentru o manevrabilitate uşoară

    Un centru de greutate coborât şi central a fost unul dintre obiectivele-cheie ale lui Yamaha. Veţi observa imediat efectele – echilibrul extraordinar şi agilitatea pe care le resimţiţi la viteze reduse şi pe suprafeţe instabile, precum şi direcţia uşoară, rapidă în timp vă înclinaţi fără efort motocicleta prin curbele în ac de păr ale drumurilor de munte.

  • alt

    Sistem inteligent de frânare coordonată + ABS

    Sistemul inteligent ABS prevede momentul în care roţile sunt pe punctul de a derapa şi intervine lin. Iar sistemul de frânare coordonată vă permite să optaţi între a frâna ambele roţi numai cu ajutorul frânei de mână sau a deţine un control total asupra fiecărei roţi acţionând mai întâi asupra pedalei de frână spate. Together they deliver exceptional control in a wide range of riding conditions.

  • alt

    YCC-T cu un control al tracţiunii în 3 trepte

    Alegeţi-vă modul de a pilota şi apăsaţi cu încredere acceleraţia. Super Ténéré prezintă tehnologia avansată Yamaha Chip-Controlled Throttle (YCC-T) cu sistem de control al tracţiunii în 3 trepte care poate fi oprit când, pe teren, doriţi să acţionaţi mecanismul de direcţionare a roţii spate. De asemenea, motocicleta are şi un sistem Yamaha D-MODE de cartografiere a variabilelor importante ale motorului.

  • alt

    Jante din aluminiu cu spiţe solide

    Pentru o funcţionare fiabilă peste cele mai dure obstacole off-road, Super Ténéré rulează pe jante din aluminiu, spiţate, fără cameră de aer. Janta faţă îngustă prezintă două şine tip T Double pe capătul dinspre jantă al spiţelor, care permit o mai mare încrucişare a spiţelor pentru a genera rigiditatea de care aveţi nevoie pentru o manevrabilitate uşoară pe carosabil.

  • alt

    Suspensie faţă şi spate reglabilă

    Motocicleta este pregătită pentru orice situaţie – furcile inversate ale unei Super Ténéré sunt complet reglabile pentru o amortizare cu preîncărcare, compresie şi revenire. Puteţi regla amortizorul monoşoc spate pentru preîncărcare şi revenire fără a avea vreo unealtă, motocicleta fiind uşor de pregătit pentru pasageri sau bagaje grele.

  • alt

    Înălţimea şeii reglabilă

    Reglaţi înălţimea şeii la 845-870 mm pentru a o adapta la înălţimea şi preferinţele dumneavoastră privind poziţia de pilotaj.

Specificaţii tehnice

Download Factsheet
  • Motor
    Tip motor
    2-cilindri paraleli înclinaţi spre faţă, 4 timpi, Răcit cu lichid, DOHC, 4-supape
    Capacitate cilindrică
    1,199cc
    Alezaj X Cursă
    98 mm x 79.5 mm
    Compresie
    11.0 : 1
    Putere maximă
    82.4kW (112PS) @ 7,250 rpm
    Cuplu maxim
    117.0Nm (11.9kg-m) @ 6,000 rpm
    Sistem de ungere
    Carter uscat
    Tip ambreiaj
    Umed, Disc multiplu
    Sistem de aprindere
    Electric
    Sistem de transmisie
    Angrenaj constant, 6-viteze
    Transmisie finală
    Cardan
    Fuel consumption
    6.0l/100km
    CO2 emission
    138g/km
    Carburator
    Injecţie electronică de benzină
  • Şasiu
    Cadru
    Ţeava tubulara din oţel
    Unghi rolă de direcţie
    28Âş
    Traseu
    126mm
    Sistem suspensie faţă
    Discuri hidraulice dublek, Ø43mm
    Sistem suspensie spate
    Basculă, Preîncărcare reglabilă şi recul de amortizare, (suspensie de legătură), Amortizor mono
    Cursă faţă
    190 mm
    Cursă spate
    190 mm
    Frână faţă
    discuri duble hidraulice , Ø310 mm discuri de mişcare
    Frână spate
    mono disc hidraulic, Ø282 mm disc de mişcare
    Anvelopă faţă
    110/80R19M/C 59V
    Anvelopă spate
    150/70R17M/C 69V
  • Dimensiuni
    Lungime totală
    2,250 mm
    Lăţime totală
    980 mm
    Înălţime totală
    1,410 mm high 1,470 mm
    Înălţimea scaunelor
    845/870 mm
    Baza roţilor
    1,540 mm
    Gardă minimă la sol
    190 mm
    Greutate la plin (inclusiv plin de benzină şi de ulei)
    257 kg
    Capacitate rezervor carburant
    23Litri
    Capacitate rezervor ulei
    4.2Litri
Purtaţi întotdeauna cască, ochelari şi echipament de protecţie. Yamaha vă încurajează să conduceţi cu prudenţă, să îi respectaţi pe ceilalţi piloţi şi mediul înconjurător. Caracteristicile şi aspectul produselor Yamaha prezentate aici sunt supuse modificărilor fără aviz prealabil şi pot varia în funcţie de cerinţe şi condiţii. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să consultaţi furnizorul Yamaha.