Sunteţi pe cale să părăsiţi acest site web. Sunteţi sigur(ă)?

Sunt de acord, vreau să ajung acolo

Orizontul îți aparține

Acționată de un motor EU5 în 2 cilindri, cu cuplu ridicat, de 689 cm3 și de o transmisie specială optimizată, care îi conferă echilibrul ideal între putere și control, această motocicletă de aventură, proiectată pentru distanțe lungi, în tradiția motocicletelor de raliu, este capabilă să facă față unor condiții de drum variate, de la pământ până la asfalt.

Cadrul tubular compact și carenajul suplu îi conferă agilitate maximă, atât atunci când o conduci în picioare, cât și din poziția șezut – iar suspensia și roțile cu spițe proiectate pentru drum lung îți permit să ajungi oriunde dorești. Fă plinul și pornește la drum. Orizontul îți aparține.

Dintr-o privire

  • Motor EU5 CP2 de 689 cm3, în 4 timpi, cu cuplu ridicat
  • Cadru din oțel tubular, ușor, cu ramă dublă
  • Caroserie şi şa subţiri, compacte şi ergonomice
  • Aspect agresiv, inspirat de modelele de raliu, cu faruri cu 4 LED-uri
  • Furca inversată, reglabilă, cu o cursă lungă, de 43 mm
  • Suspensie spate reglabilă la distanţă
  • Cockpit tip raliu, cu ghidon conic
  • Roţi cu spiţe de 21"/18", cu anvelope tip aventură
  • Rezervor de combustibil subţire, de 16 litri, pentru autonomie mare
  • Instrumente multifuncţionale compacte, tip raliu
  • Funcţie ABS comutabilă, pentru reglare în mers
  • Parbrizul şi apărătorile pentru mâini asigură o bună protecţie a pilotului
Caracteristici şi specificaţii tehnice complete

Ténéré 700

Modelele originale XT de la Yamaha au făcut posibile călătoriile în jurul lumii pentru toți piloții. Acum, legenda continuă. Iar cu modelul Ténéré 700 poți descoperi aventura adevărată și viața ta se poate schimba pentru totdeauna.

Ténéré 700 Ténéré 700 Ténéré 700
Vedere rapidă la 360°
0%

    De la € 10.300,00

    Informaţii complete despre preţuri

    Ténéré 700 Ceramic Ice

    € 10.300,00

    Pret cu TVA 19% inclus

    Ténéré 700 Competition White

    € 10.300,00

    Pret cu TVA 19% inclus

    alt

    Luaţi-vă creaţiile cu dvs.

    Construiţi-vă cea mai bună motocicletă Yamaha, cu uimitoarea tehnologie 3D la 360°. Alegeţi un model, adăugaţi opţiuni -- şi priviţi cum motocicleta dvs. cu configuraţie personalizată prinde viaţă în faţa ochilor dvs.!

    Descărcaţi din App Store Obţineţi în Google Play

    Find a dealer near you

    Always wear a helmet, eye protection and protective clothing. Yamaha encourage you to ride safely and respect fellow riders and the environment. Images shown depict professional riders performing under controlled conditions. Specifications and appearance of Yamaha products as shown here are subject to change without notice and may vary according to requirements and conditions. For further details, please consult your Yamaha dealer.